Este foarte ciudat faptul că noi îl adorăm pe Isus (Iisus) pentru că este Fiul lui Dumnezeu dar nu ne adorăm între noi, cu toate că, prin nașterea din nou și noi devenim fii și fiicele lui Dumnezeu, adică copiii Lui. Mulți spun că trebuie să îl adorăm pe Isus (Iisus) deoarece El a murit pentru noi pe cruce, dar mulți pur și simplu nu înțeleg că dacă noi nu suntem gata să trăim și să murim ca și El, atunci înseamnă că noi nu respectăm cerința Lui fundamentală. Fiecare din noi trebuie să fie gata să moară ca și Isus (Iisus), pentru ceilalți, la nevoie pe o cruce. Isus (Iisus) a avut crucea Lui și noi avem crucea noastră. Îl adorăm pe Isus (Iisus), în mod ritualic, dar de ce nu ne adorăm între noi, dacă, la fel ca și în Isus (Iisus) și în noi locuiește Dumnezeu? În ritualurile noastre noi îl adorăm pe Isus (Iisus), dar pe frații și surorile Lui, în care locuiește El, de multe roi nici nu îi băgăm în seamă. Mi se pare un paradox, ne străduim și cântăm ore întregi lui Isus (Iisus) dar câteodată nu acordăm nici un minut acelora care sunt la fel ca și El, adică sunt copiii lui Dumnezeu. 

Toate poruncile lui Dumnezeu se includ în porunca nouă dată de Isus (Iisus). Să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit El, așa trebuie să ne iubim unii pe alții, căci prin aceasta vor cunoaște toți că suntem ucenicii Lui. (Ioan 13; 34-35) Acest text biblic nu este un text printre altele căci în El este conținută esența învățăturilor lui Isus (Iisus). Putem să facem orice altceva, dar dacă nu iubim ca și Isus (Iisus), din punct de vedere spiritual, ne situăm la un nivel inferior. Apostolul Pavel ne spune că fără dragoste suntem nimic. (1 Corinteni 13, 1-3) Noi spunem că îl adorăm pe Isus (Iisus) dar între noi, câteodată, nici măcar nu ne iubim și lucrul acesta pune sub semnul întrebări dragostea noastră pentru El. Cum putem să spunem că îl iubim pe Dumnezeu, pe care nu îl vedem, dacă nu îi iubim pe oamenii, pe care îi vedem? (1 Ioan 4; 20) Eu cred că adorația noastră este câteodată pur ritualică, o formă fără conținut. Îl adorăm pe Dumnezeu cu gura, dar cu inimile suntem departe de El. Instituțiile bisericești au construit programe de ”adorație,” după tipare omenești, care mai mult ne îndepărtează decât să ne apropie de o înțelegere bună a învățăturilor lui Isus (Iisus). El nu l-a adorat niciodată, în mod ritualic, pe Tatăl nostru Ceresc, dar l-a onorat prin viața și moartea Lui. Isus (Iisus) nu l-a lăudat pe Dumnezeu, ca o parte a unui program religios, ci atunci când l-a lăudat a făcut-o pentru un motiv concret, determinat de constatarea unei stări de fapt. Adorația și lauda la comandă a lui Dumnezeu sunt invenții instituționale bisericești, care nu au fost cerute de învățăturile lui Isus (Iisus). Ceea ce însă a fost cerut de Isus (Iisus) a fost să ne iubim unii pe alții, așa cum ne-a iubit El. Dacă înțelegem să îl adorăm cu adevărat pe Isus (Iisus) în inimile noastre, nu ca și o obligație ritualică, atunci trebuie să ne adorăm și unii pe alții, căci suntem cu toții fii și fiicele lui Dumnezeu, prin nașterea din nou, la fel cum este și El. Dacă nu putem să ne adorăm unii pe alții, căci este mult mai greu să adori pe o persoană pe care o vezi, decât pe una pe care nu o vezi, atunci eu spun că programele ritualice de adorație sunt doar ipocrizie și goană după vânt, care cred că nu îl impresionează prea mult pe Dumnezeu.